Vinerea mare din Săptămâna Mare. Ziua în care Iisus a murit. Ce NU trebuie să faci niciodată

Vinerea mare din Săptămâna Mare. Ziua în care Iisus a murit. Ce NU trebuie să faci niciodată
Publicat: 14/04/2023, 07:30

Vinerea mare din Săptămâna Mare – ultima vineri din Postul Mare se mai numește și Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă. Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârșește nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii.

Ceremonia principală din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar și așezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos si pregătirea Trupului Său pentru înmormântare. În Vinerea Mare nu se săvârșește Liturghia. Seara se săvârșește Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Iisus, înainte de Învierea Lui. Biserica se înconjoară de trei ori cu Sfântul Epitaf, un semn al celor trei zile petrecute în mormânt.

Vinerea Mare este ziua în care Iisus a murit pentru păcate și a suferit patimi cumplite. Cel care primea pedeapsa răstignirii în Palestina este dezbrăcat, bicuit și obligat să parcurgă drumul până la locul execuției, ducându-și crucea în spate. Potrivit Sfintei Scripturi, după ce Iisus Hristos a fost bicuit, Pilat a rostit sentința, iar Mântuitorul și-a început călătoria către locul în care urma să fie răstignit, purtându-și crucea și coroana cu spini.

Mântuitorul a ajuns la locul execuției, iar brațul orizontal al crucii era fixat cu cuie de brațul vertical înfipt în pământ deja. Picioarele celui care urma să fie răstignit putea fi așezat pe un scăunel și țintuite fără sprijin. În vârful lui se fixa o scândură pe care se scrie motivul răstignirii.  În cazul lui Iisus a fost scris: ”Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor”.

În cazul în care nimeni nu lua trupul neînsuflețit, el era aruncat la o groapă comună. Iosif din Arimateea a fost cel care a dat jos trupul lui Hristos de pe cruce și l-a înmormântat alături de Nicodim, într-o grădină.

Potrivit Sfintelor Evanghelii, în momentul în care Hristos a murit a avut loc o serie de întâmplări. Catapeteasma templului s-a rupt, pământul s-a cutremurat, iar pietrele s-au despicat, mulți dintre cei morți înviind.

Vinerea mare din Săptămâna Mare – Tradiții și obiceiuri

În vinerea mare, tradiția spune că oamenii trebuie să meargă la tuns. Cei care vor face acest lucru, nu vor avea nevoie să meargă la stomatolog pe parcursul întregului an. Tăierea părului în Vinerea Mare are puterea de a-l feri pe om de dureri de dinți.

În Vinerea Mare, toate gospodinele vopsesc ouăle. Se spune că ouăle roșii au puteri miraculoase și că pot fi păstrate mult timp fără să se strice. O tradiție spune că fetele trebuie să se spele pe față cu apa în care pun cojile de la ouăle roșii ciocnite în ziua de Paște, pentru a avea ten luminos și curat tot anul.

Săptămâna Patimilor – perioada de post și rugăciune

Săptămâna de dinaintea Învierii lui Iisus reprezintă o perioadă de smerenie și curățare spirituală pentru credincioși. În Săptămâna Mare preoții îndeamnă la post, rugăciune și la spovedanie. De asemenea, caracteristica esențială a acestei săptămâni sunt Deniile.

Săptămâna Mare, denumită și Săptămâna Sfântă sau Săptămâna Patimilor, în creștinism reprezintă ultima săptămână a Postului Mare și săptămâna de dinainte de Paște. Săptămâna Patimilor reprezintă perioada de la Florii până în Sâmbăta cea Mare inclusiv.Săptămâna Mare nu trebuie confundată cu Săptămâna Luminată, care reprezintă prima saptămână de după Postul Paștelui. În tradiția ortodoxă, Săptămâna Mare începe cu Sâmbăta lui Lazăr, ziua de dinainte de Duminica Floriilor.

Citește și: Paște 2023. Când încep DENIILE. Ce semnificație au slujbele din Săptămâna Mare

Citește și: A început Săptămâna Patimilor. Lunea Mare – ce NU trebuie să faci în această zi

Citește și: Marțea Mare din Săptămâna Patimilor. Ce NU trebuie să faci niciodată în această zi

Citește și: Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor. Ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus Hristos. Ce NU trebuie să faci niciodată în această zi

Citește și: Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Ce NU este bine să faci în Joia Mare. Tradiții și obiceiuri

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?